ce este defăimarea?
în Singapore, defăimarea este o infracțiune (secțiunea 499 din Codul Penal). Poliția poate lua măsuri și aresta infractorul pentru defăimare dacă se găsesc suficiente dovezi. Pentru urmărirea penală a unei infracțiuni de defăimare, este necesar să se demonstreze că defăimătorul are intenția, cunoștințele sau a avut motive să creadă că cuvintele sale ar dăuna reputației victimei.
actul de defăimare poate da naștere, de asemenea, unei acțiuni civile în temeiul Legii delictelor și al Legii defăimării. Există două (2) tipuri de defăimare în conformitate cu legea delictelor. În primul rând, calomnie – cuvinte scrise care defăimează și în al doilea rând, calomnie – cuvinte rostite care defăimează o altă persoană.
când puteți începe acțiunea în justiție pentru defăimare?
există trei (3) elemente pentru a determina dacă o persoană este defăimată de alta.
afirmația în cauză trebuie să fie defăimătoare
este o declarație defăimătoare dacă scade victima în estimarea membrilor societății cu gândire corectă, determină evitarea sau evitarea victimei de către societate sau expune victima la ură, dispreț sau ridicol din partea societății.
de exemplu, dacă o persoană postată pe un site de socializare te acuză că ești un criminal, o astfel de postare ar fi defăimătoare, deoarece îți dăunează reputația.
o declarație defăimătoare poate fi o declarație directă sau indirectă. O declarație indirectă este o declarație care acuză pe cineva implicit. Este o afirmație care conține semnificație inferențială.
de exemplu, în 1998, ministrul Senior Goh Chok Tong l-a dat în judecată cu succes pe Domnul Joshua Benjamin Jeyaretnam, când acesta din urmă a făcut o declarație defăimătoare indirectă fără a-l acuza direct pe primul de fapte greșite.
declarația în cauză trebuie să se refere la victima
declarația făcută de autorul infracțiunii conține numele victimei sau fotografia victimei. Dacă nu există niciun nume sau fotografie furnizată, instanța va stabili dacă există o declarație indirectă făcută care sugerează că victima este făptașul.
cuvintele nepăsătoare sau cercetarea slabă a infractorului nu reprezintă o apărare valabilă pentru defăimare.
declarația în cauză trebuie publicată sau comunicată unei terțe părți
pentru a considera o declarație ca defăimătoare, o astfel de declarație trebuie citită de alții. Numărul persoanelor care citesc declarația este nesemnificativ pentru a stabili infracțiunea de defăimare. Cu toate acestea, instanța, în evaluarea daunelor, va lua în considerare numărul de persoane care au citit Declarația. Cu cât este mai mare numărul de persoane care citesc declarația, cu atât este mai mare suma daunelor.
apărare împotriva defăimării
există șase (6) tipuri de defăimare după cum urmează:
justificare
într-un proces de judecată pentru defăimare, inculpatul (infractorul) se poate apăra dovedind că declarația pe care a făcut-o este adevărată în esență și în fapt.
comentariu corect
este o expresie a opiniei în conformitate cu fapte adevărate care sunt corecte și se referă la o chestiune de interes public. Pentru a reuși în această apărare, pârâtul trebuie să stabilească aspectele de mai jos:
- afirmația în cauză are natura unui comentariu (adică o expresie de opinie spre deosebire de fapte);
- afirmația în cauză se bazează pe fapte reale (Secțiunea 9 din Legea defăimării);
- afirmația în cauză este corectă, trebuie să fie o opinie onestă a unei persoane echitabile, deși producătorul declarației poate fi prejudiciat și exagerat; și
- declarația în cauză se referă la o chestiune de interes public.
inculpatul nu va reuși în această apărare dacă a fost motivat de răutate, sau intenția de a răni, sau intenția de a stârni animozitate sau controverse etc.
privilegiu
există două (2) tipuri de privilegiu, adică privilegiu absolut și calificat. Privilegiul absolut nu poate fi învins de dovada reclamantului că declarațiile inculpatului au fost motivate de răutate. Cu toate acestea, privilegiul calificat poate fi învins prin dovada răutății.
privilegiul absolut apare în situații după cum urmează:
- proceduri parlamentare-membrilor Parlamentului li se conferă imunitate atât față de acțiunile civile, cât și față de cele penale în ceea ce privește declarațiile defăimătoare făcute în cursul procedurilor parlamentare [secțiunea 6 din Legea Parlamentului (privilegii, imunități și puteri)]. De asemenea, rapoartele, lucrările și jurnalele referitoare la procedurile a căror publicare este autorizată de Parlament sunt imune la proces [Secțiunea 7 din Legea Parlamentului (privilegii, imunități și puteri)].
- proceduri judiciare – imunitatea este conferită judecătorilor, avocatului, martorilor și părților cu privire la declarațiile făcute în timpul procedurilor judiciare, inclusiv procedurile desfășurate de tribunale și organisme recunoscute prin lege. Rapoartele corecte, exacte și contemporane ale procedurilor judiciare care sunt audiate public sunt, de asemenea, absolut privilegiate (secțiunea 11 din Legea privind defăimarea). Acest privilegiu acoperă orice comentarii corecte și de bună credință cu privire la un astfel de raport.
- chestiuni Executive – aceasta acoperă, în general, comunicările făcute de miniștri și funcționari publici cu privire la afacerile de stat.
apărarea privilegiului calificat apare în situația după cum urmează:
- în cazul în care pârâtul are un interes sau o obligație de a comunica informații, iar terțul are interesul sau obligația corespunzătoare de a primi informațiile. De exemplu, comunicările făcute de avocați în scopul promovării intereselor clienților și comunicările dintre angajatori și angajați în legătură cu problemele legate de muncă sunt de obicei conferite privilegiu calificat.
- în cazul în care pârâtul face o declarație cu scopul de a-și proteja interesele proprii (cum ar fi atunci când răspunde la acuzații).
- în cazul în care rapoartele privind procedurile parlamentare și judiciare sunt corecte și exacte, privilegiul calificat apare în dreptul comun (adică în afara domeniului de aplicare al dispozițiilor legale). Rapoartele ziarelor despre procedurile parlamentare și judiciare din Commonwealth sunt, de asemenea, conferite privilegiu calificat (Secțiunea 12 din Legea defăimării).
diseminare inocentă
persoana intermediară nu știa că publicația era defăimătoare. Această apărare este în mod normal disponibilă intermediarilor, cum ar fi vânzătorii cu amănuntul, bibliotecile și agenții de livrare.
oferta de amendamente
pârâtul dovedește că declarația a fost făcută inocent, se oferă să-și ceară scuze publice și informează destinatarii publicării conținutului defăimător. Această apărare permite unui inculpat să evite o potențială acțiune de defăimare sau să întrerupă acțiunea în justiție împotriva sa (dacă acțiunea de defăimare a început). Există trei (3) aspecte care trebuie îndeplinite de pârât:
- trebuie să dovedească mai întâi că a defăimat inocent o altă persoană și că a exercitat toată grija rezonabilă în legătură cu publicarea;
- trebuie să se ofere să-și ceară scuze publice; și
- să ia măsuri practice pentru a informa persoanele care au fost distribuite împreună cu copiile publicației că conținutul este defăimător al părții vătămate.
dacă o parte vătămată acceptă o astfel de ofertă și pârâtul a îndeplinit toate condițiile, părții vătămate i se interzice să inițieze o acțiune în justiție împotriva pârâtului (Secțiunea 7 din Legea privind defăimarea).
avizul conform al reclamantului
există un consimțământ clar și incontestabil al reclamantului de a publica declarația defăimătoare. Consimțământul trebuie dat în mod liber și voluntar. Pârâtul nu este obligat să dovedească faptul că reclamantul a fost de acord cu cuvintele defăimătoare exacte. Cu toate acestea, publicarea ar trebui să se încadreze în domeniul de aplicare al consimțământului dat de reclamant.
remedii pentru defăimare
daune bănești
instanța va acorda daune bănești părții vătămate/reclamantului care reușește o acțiune de defăimare. Un astfel de remediu urmărește să restabilească reputația deteriorată a reclamantului și să ușureze suferința suferită de reclamant. Instanța, la evaluarea cuantumului daunelor, ia în considerare factorii după cum urmează:
- gravitatea declarației
- Efectul declarației
- amploarea publicării
ordonanțe
există două (2) tipuri de ordonanțe:
- Prohibitor – opriți publicarea viitoarelor declarații defăimătoare.
- interlocutor – forțați producătorul declarației să retragă declarația defăimătoare.
ar trebui să consultați un avocat dacă sunteți o victimă a defăimării?
dacă sunteți o victimă a defăimării, este foarte recomandabil să consultați un avocat. Alternativ, puteți depune mai întâi un raport al Poliției și puteți furniza dovezi suficiente care să arate că producătorul declarației, intenționa, știa sau avea motive să creadă că declarația vă va afecta reputația.
de asemenea, puteți începe o acțiune civilă pentru defăimare împotriva producătorului declarației. În anumite circumstanțe, puteți rezolva litigiul dvs. de defăimare prin mediere, arbitraj sau o soluționare privată în afara instanței.