poemul prezentat în această săptămână vine de la unul dintre grupurile noastre din cadrul loteriei noastre mari finanțate Merseyside Volunteer Reader Scheme project, unde asistenții noștri voluntari și voluntarii noștri dedicați citesc în casele de îngrijire persoanelor care trăiesc cu demență. Până în prezent, am instruit și sprijinim peste 300 de voluntari pentru a oferi sesiuni de lectură partajate unu-la-unu în casele de îngrijire din nord – vest și multe altele din Marea Britanie, iar impactul poeziei împărtășite este adesea profund profund-așa cum a fost evidențiat la AGM 2015, care a avut loc la Calderstones Mansion noaptea trecută. Una dintre cele mai emoționante mărturii a venit de la unul dintre voluntarii proiectului Merseyside Big Lottery, care a vorbit despre modul în care citirea poeziei ‘merge direct la inimă’ și cheamă la emoția persoanelor care trăiesc cu demență – ceva care nu se pierde indiferent de gravitatea afecțiunii.
liderul de grup al acestei sesiuni ne duce prin citirea Blue Remembered Hills de A. E. Housman:
grupul a fost atras de frazele bogate ‘țara conținutului pierdut’ și ‘autostrăzile fericite’ și am reușit să ‘rămân’ repetând acele rânduri pe un ton încurcat în orice ‘lacune’. Unele solicitări am folosit au fost „Mă întreb despre” țara de conținut pierdut”…” poate cineva să strălucească orice lumină pe această linie? Și „mă întreb ce ar putea fi” autostrăzile fericite”? De asemenea, ne putem imagina cine ar putea vorbi în acest poem? Am avut încredere că poemul își făcea treaba în tăcere și că trecea prin fiecare rând și frază pe rând.
un membru a relatat poezia cu putere experiența ei de a fi copil în război, de a fi dus la ferme, autostrăzile fericite au fost vremurile dinaintea războiului și țara conținutului pierdut după război. Acest lucru a făcut ca grupul să reflecte într-un mod profund asupra rolului și importanței amintirii lucrurilor. Răspunsul lui K a fost nuanțat despre copilărie – ‘nu a fost întotdeauna fericit!- ceea ce ne-a determinat să explorăm idei despre propria noastră copilărie, a fost întotdeauna fericită?
și cu ce am rămas la sfârșitul poemului ‘și nu mai putem veni’ mă întreb de ce?…
Blue Remembered Hills
în inima mea un aer care ucide
din țara îndepărtată suflă:
care sunt acele dealuri albastre amintite,
ce turle, ce ferme sunt acelea?
aceasta este țara conținutului pierdut,
o văd strălucind câmpie,
autostrăzile fericite pe care am mers
și nu pot veni din nou.
A. E. Housman